Limbi

Search block

Search block

Trăim deoarece părinții ne-au vaccinat

09.11.2021

Pandemia Covid-19 a împărțit lumea în două tabere: cei care cred că vaccinarea este o cale de salvare și cei care consideră ca vaccinurile fie sunt ineficiente, fie sunt periculoase. Al doilea grup de persoane aprobă ușor o explicație bazată pe conspirații, dar nu dă doi bani pe argumentele prezentate de știință. Refuzul de a se vaccina rezultă în perpetuarea pandemiei, cu noi cazuri de infectări și noi morți.

În toiul dezbaterii pe marginea SARS-CoV-2 se pare că toată lumea uită de un adevăr indiscutabil: generațiile din ultima sută de ani au evitat cele mai letale boli ale secolelor trecute grație imunizării în masă, iar noi astăzi suntem în viață datorită faptului că părinții noștri ne-au vaccinat. Și acesta este un fapt demonstrat.

În istoria oamenilor au fost momente când lucrurile în domeniul sănătății publice au luat-o razna în sensul direct. Vaccinuri atunci nu existau și impactul a fost devastator. Propunem mai jos informații despre câteva dintre cele mai grave infectări în masă.

Documentele scrise au păstrat pentru cercetare mii de istorii despre bolile care au lăsat amprente dureroase asupra comunităților și țărilor. Unele boli au fost atât de contagioase încât au cuprins teritorii vaste și astfel s-au transformat în epidemii sau chiar pandemii:

541-549: Ciuma lui Iustinian a ucis aproape 100 de milioane de oameni în Europa și vestul Asiei. Aceste cifre nu pot fi verificate, iar estimările sunt bazate pe acte bisericești și cronici oficiale din acele vremuri, care vorbesc despre același fenomen în diverse regiuni, în același timp. Medicina în Evul Mediu timpuriu era, în cel mai bun caz, la o etapă primitivă.

1346-1353: Ciuma Neagră a cuprins întregul continent european, Asia Mijlocie și nordul Africii. Rezultatul: se estimează că și-au pierdut viața între 75 de milioane și 200 de milioane de oameni, sau 30-60% din populația Europei. Nu existau vaccinuri sau alte remedii pentru tratamentul ciumei.

1918-1920: Gripa Spaniolă a fost prima infecție la scară globală, provocată de mișcarea trupelor în Primul Război Mondial. Până la 100 de milioane de oameni au căzut victime acestei pandemii, adică între 1% și 5% din populația lumii. Știința făcea primii pași în domeniul dezvoltării vaccinurilor.

1981-prezent: HIV/SIDA se face responsabilă de moartea a cel puțin 36 de milioane de oameni în toată lumea. Deși s-a reușit de a lua sub control această maladie, iar medicamentele moderne pot menține oamenii infectați în viață, deocamdată nu există un tratament eficient și nici un vaccin care ar eradica boala respectivă definitiv.

Cât de puternice pot fi epidemiile?

Unele boli au avut un impact atât de puternic, încât au schimbat cursul istoriei. De exemplu, în timpul Războiului de 100 de Ani între Anglia și Franța părțile au fost nevoite să înceteze operațiunile militare din cauza ciumei care bântuia în Europa (Moartea Neagră).

Iată un alt exemplu. În 1812 Napoleon a decis să pună capăt campaniei din Rusia deoarece armata a pierdut mai mulți soldați din cauza tifosului exantematic decât pe câmpul de luptă.

Unul dintre cele mai reușite exemple, însă, este subjugarea continentelor americane de către coloniștii europeni. Ultimii au adus în Lumea Nouă tot buchetul de boli de care sufereau în Europa, față de care băștinașii nu aveau niciun fel de imunitate. Timp de 100 de ani cât a durat procesul de colonizare a decedat 90% din populația amerindiană, adică sute de milioane de oameni – un adevărat genocid!

Eradicarea bolilor cu ajutorul vaccinurilor și antibioticelor

Saltul enorm care a fost făcut în domeniul medical și științelor asociate, în ultimii 150 de ani, este fără precedent. În ultimile 4-5 decenii s-a reușit eradicarea totală a unor boli grave sau limitarea lor la câteva cazuri pe an.

  • Poliomielita, practic stopată cu ajutorul vaccinurilor. Ultimile cazuri au fost înregistrate în anul 2020, iar cele mai afectate țări au fost Afganistan și Pakistan.
  • Ultima epidemie majoră de tifos exantematic a avut loc în Rusia în perioada 1918-1922 și s-a soldat cu peste 25 de milioane de decese. Tifosul a fost oprit cu ajutorul Dixicilinei, un antibiotic eficient.
  • Rujeola încă este prezentă, dar se întâlnește rar, preponderent în zonele unde programele de imunizare nu sunt disponibile.
  • Variola a fost eradicată definitiv cu ajutorul vaccinurilor în 1977, an când a fost înregistrat ultimul caz.
  • Combaterea holerei încă nu este finalizată, deși antibioticul este foarte eficient. Practic nu se întâlnește în țările dezvoltate, dar sporadic apare în Africa, unde condițiile sanitare lasă de dorit.
  • Gripa și tuberculoza, care rămân printre cele mai grave boli contemporane, sunt tratabile datorită medicamentelor.

De ce epidemiile sunt globale în prezent? Deoarece numărul populației a crescut dramatic, densitatea locuitorilor pe kilometru pătrat este mai mare, iar călătoriile mai frecvente și la distanțe mai mari.

Știința vs. Ignoranța

Mulți dintre cei care neagă importanța vaccinurilor probabil nu au auzit despre Difterie, Tetanos, Hepatita Virală B, Pertusis, Rujeolă, Rubeolă, Poliomielită sau Parotita Epidemică. Și cel mai probabil că nici n-au suferit de vreo una dintre aceste boli. Ar fi cazul să le amintim că în scurt timp după naștere toți copiii sunt imunizați împotriva acestor boli extrem de periculoase. Norocul acelor copii este că nimeni nu i-a întrebat dacă ei vor să li se injecteze vaccinuri, care într-un final le-a lăsat pe umere doar cicatrice ușoare în formă de floare. Câți dintre ei ar fi ajuns să citească textul dat fără vaccinuri este o întrebare deschisă.

HOLERA

 

 POLIOMIELITA

  RUJEOLA

   TIFUL

   VARICELA