Языки

Search block

Search block

10 BENEFICII ALE VERZEI KALE PENTRU SĂNĂTATE

15.11.2021

 

Dintre toate legumele cu frunze verzi, benefice pentru sănătate, varza kale este ,,regina”. Este unul dintre cele mai sănătoase și mai nutrive alimente de origine vegetală, având și proprietăți medicinale.

Din punct de vedere științific, varza Kale are 10 beneficii pentru sănătate.

1. Varza kale este unul dintre cele mai nutrive alimente de pe planetă

Varza kale este o legumă care face parte din familia Cruciferelor, alături de varză (numită și curechi), broccoli, conopidă, varza de Bruxelles, varza collard (collard greens).

Există mai multe soiuri de varză Kale, cu frunza verde sau violetă, netedă sau creață. Cel mai des întâlnit soi este cel scoțian cu verde, creață, și tulpina tare și fibroasă.

 Aproximativ 67 de grame de varză kale crudă conține:

  • Vitamina A: 206% din doza zilnică  (din beta-caroten)
  • Vitamina K: 684% din doza zilnică 
  • Vitamina C: 134% din doza zilnică 
  • Vitamina B6: 9% din doza zilnică 
  • Mangan: 26% din doza zilnică 
  • Calciu: 9% din doza zilnică 
  • Cupru: 10% din doza zilnică 
  • Potasiu: 9% din doza zilnică 
  • Magneziu: 6% din doza zilnică 

De asemenea, conține 3% sau mai mult din doza zilnică  de vitamina B1 (tiamină), vitamina B2 (riboflavină), vitamina B3 (niacină), fier și fosfor,  33 de calorii, 6 grame de carbohidrați (dintre care 2 sunt fibre) și 3 grame de proteine.

Varza Kale are foarte puține grăsimi, iar cea mai mare cantitate din grăsimile pe care le conține este Acid alfa-linolenic,  un acid gras esențial, Omega-3.

Deși are un număr mic de calorii, varza Kale este unul dintre cele mai nutritive alimente, acesta fiind și unul din motivele pentru care trebuie inclusă în alimentația zilnică.

2. Varza Kale conține antioxidanți puternici, precum quercetina și kaempferol

Varza Kale, la fel ca și alte legume cu frunze verzi, este bogată în antioxidanți. Printre aceștia se numără Beta-carotenul, vitamina C și diverse flavonoide și polifenoli, care au proprietăți antioxidante.

Antioxidanții sunt substanțe care pot neutraliza acțiunea oxidantă a radicalilor liberi din organism. Se consideră că daunele oxidative provoacă îmbătrânirea și multe boli, inclusiv, cancerul. De asemenea, antioxidanții au acțiune antiinflamatoare, antivirală, anticancerigenă, pot reduce tensiunea arterială și protejează inima.

3. Varza Kale este sursă importantă de vitamina C

Vitamina C este un antioxidant important, solubil în apă, care îndeplinește multe funcții vitale în celulele corpului, cum ar fi sinteza colagenului, cea mai abundentă proteină structurală din organism.

Varza Kale are un conținut mai mare de vitamina C, în comparație cu alte legume, având de aproximativ 4,5 ori mai multă vitamină C decât se conține în spanac și mai multă vitamină C decât poate avea o portocală.

4. Varza Kale ajută la scăderea nivelului de cholesterol și reduce riscul de apariție a bolilor de inimă

Colesterolul îndeplinește numeroase funcții importante în organism. De exemplu, este folosit pentru a produce acizi biliari, necesari pentru digestie. Ficatul transformă colesterolul în acizi biliari, care vor fi secretați de sistemul digestiv ori de câte ori consumăm alimente grase. După ce toate grăsimile au fost absorbite, acizii grași sunt reabsorbiți în fluxul sanguin.

Substanțele cunoscute sub numele de sechestranți ai acizilor biliari pot lega acizii biliari în sistemul digestiv, împiedicând astfel reabsorbția acestora. Acest lucru poate reduce cantitatea de colesterol din organism, ceea ce, în timp, duce la scăderea riscului de apariție a bolilor de inimă.

Un studiu arată că, dacă consumăm suc de varză Kale, timp de 12 săptămâni, crește nivelul de HDL (colesterol ,,bun”) cu 27 % și scade nivelul de LDL (cholesterol rău) cu 10%, îmbunătățindu-se, în același timp, și starea antioxidantă generală a organismului.

Un alt studiu constată că varza Kale aburită crește semnificativ acțiunea de legare a acidului biliar, având, în proporție de 43 %, un efect  la fel de puternic ca și coletiramina, medicament utilizat cu scopul de a reduce colesterolul.

5. Varza Kale este una dintre cele mai bune surse de vitamina K

Vitamina K este un nutrient important. Este absolut necesară pentru coagularea sângelui, realizând acest lucru prin ,,activarea” anumitor proteine ​, care au capacitatea de a lega calciul.

Cunoscutul medicament anticoagulant Warfarina funcționează de fapt prin blocarea funcției acestei vitamine.

Varza kale este una dintre cele mai bune surse de vitamina K din lume, o  porție de varză kale crudă contine de  7 ori mai multă cantitate de vitamin K, decât doza zilnica recomandată.

Forma vitaminei K din varza kale este K1, care este diferită de vitamina K2. K2 se găsește în alimentele fermentate produse din soia și în anumite produse de origine animală. Vitamina K1 ajută la prevenirea bolilor de inimă și a osteoporozei.

6. Varza Kale este bogată în substanțe care luptă împotriva cancerului

Cancerul este una dintre cele grave maladii, caracterizată prin creșterea necontrolată a celulelor.

Varza Kale este bogată în substanțe, care, se consideră, că protejează împotriva apariției cancerului. Una dintre aceste substanțe este sulforafanul. Este dovedit că sulforanul împiedică dezvoltarea cancerului la nivel molecular.

Varza Kale, conține, de asemenea, și indol-3-carbinol, o altă substanță despre care se crede că ajută la prevenirea cancerului.

Studiile au arătat că legumele din familia Crucifere (inclusive varza Kale) pot reduce semnificativ riscul apariției mai multor tipuri de cancer.

7. Varza Kale este o sursă bogată de Beta-caroten

Varza Kale este o susă bogată de beta-caroten, un antioxidant pe care organismal îl transformă în vitamina A. Din acest motiv se consideră că prin consumul de varza Kale putem crește nivelul vitaminei A din organism. 

8. Varza Kale este o sursă bogată de minerale

Varza Kale conține multe minerale, iar consumul acesteia ne ajută să suplinim aportul zilnic de minerale din organism.

Varza Kale este o sursă bogată de calciu, un element important pentru sănătatea oaselor,  care contribuie la realizarea diferitor funcții celulare.

De asemenea, acest soi de varză conține magneziu, un mineral extrem de important pentru sănătate, care are rolul de a proteja împotriva apariției diabetului de tip 2 și a bolilor cardiovasculare.

Consumul de Varsă Kale ne ajută să suplinim și aportul de potasiu, un mineral care contribuie la menținerea gradienților electrici în celulele corpului. Acest mineral este important și pentru faptul că scade tensiunea arterială și reduce riscul de apariție a bolilor de inimă.

În comparație cu alte legume cu frunze verzi, spre exemplu, spanacul, varza Kale, conține mai puțin oxalat, o substanță care împiedică absorbția mineralelor.

9. Varza Kale este bogată în luteină și zeaxatină,  antioxidanți esențiali pentru sănătatea ochilor

Una dintre cele mai frecvente consecințe ale îmbătrânirii este că vederea se înrăutățește. Din fericire, există mai mulți nutrienți, care adăugați în alimentația zilnică pot preveni scăderea vederii. Printre aceștia menționăm luteina și zeaxantina, antioxidanți carotenoizi care se găsesc în cantități mari în varza Kale, precum și în alte alimente.

Multe studii arată că, dacă consumăm produse care conțin o cantitate necesară de luteină și zeexatină, scade riscul de degenerescență maculară și cataractă, două tulburări oculare foarte frecvente.

10. Varza Kale ajută la pierderea în greutate

Varza Kale are multe proprietăți nutritive, fiind, în același timp, și un aliment care ne ajută să luptăm cu kg  în plus. Are un conținut mic de calorii, dar ne oferă senzația de sațietate.

Datorită conținutului scăzut de calorii și conținutului ridicat de apă, varza Kale are o densitate energetică redusă, iar consumul alimentelor cu o densitate energetică redusă, ajută la pierderea în greutate.

Varza Kale are cantități mici de proteine și fibre, ceea ce, de asemenea, ajută la pierderea în greutate.

Deși nu există studii care să ateste efectele varzei Kale asupra pierderii în greutate, este logic să considerăm acest aliment eficient în lupta cu kg în plus.

Concluzie

Avantajul varzei Kale este că poate fi introdus în alimentațua zilnică, relativ simplu, pregătind o salată sau alte rețete ușoare, cum ar chipsurile de varză Kale,  în care adăugăm puțin ulei de măsline extravirgin sau ulei de avocado,  puțină sare, după care le coacem în cuptor până se usucă. Au un gust absolut delicios, sunt crocante și foarte sănătoase.

Mulți oameni adaugă varza Kale în smoothie-urile pe care le consumă, pentru a crește valoarea lor nutritivă. Consumată la cină, varza kale este cu siguranță unul dintre cele mai sănătoase și mai nutritive alimente de pe planetă.

Dacă ne dorim să creștem cantitatea de nutrienți din organismal nostru, nu uitați să adaugăm în alimentația zilnică și varza Kale.